Limită de viteză pentru vehiculele comerciale propusă de UE

Autor: Cosmin Iordache 07 mai 2010 Știri auto
Limită de viteză pentru vehiculele comerciale propusă de UE

Dubele şi camioanele uşoare ar trebui să fie dotate cu
limitatoare de viteză, care să plafoneze viteza maximă la 120
km/h
, asta vrea Uniunea Europeană. Această măsură vine nu
pentru a spori siguranţa, deşi poate fi o consecinţă, ci din
considerente de mediu, conform unui raport recent emis de la
Bruxelles. Nu se ştie încă de când aceste dispozitive vor intra în
vigoare.

Dar
Comisia Europeană vrea să reducă emisiile cu o treime, până
la 135 g /km
în segmentul vehiculelor comerciale de mic
tonaj până în 2020, dar se pare că se va accepta şi un plafon de
150 g/km. Cei care militează însă împotriva acestei legi, spun însă
că industria constructoare de maşini face oricum progrese de la
sine şi că în zece ani se poate ajunge la această valoare în mod
natural.

Pentru
transportatori această măsură poate fi atât dezavantajoasă, dar şi
benefică, pentru că pe de altă parte termenele de livrare vor fi
mai mari (în special în ţările cu o reţea de autostrăzi
dezvoltată), dar costurile cu combustibilul vor putea fi reduse.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide